Clujul are primul cluster de învățământ din România
Clusterul C-EDU a fost lansat astăzi, în premieră în România, chiar de Ziua Internațională a Educației.
Clusterul C-EDU a fost lansat astăzi, în premieră în România, chiar de Ziua Internațională a Educației.
Piața micromobilității este în creștere și la Cluj-Napoca, și asta pentru că oamenii văd în soluțiile de dezvoltare durabilă un viitor mai bun.
A venit, în sfârșit, toamna. Câteva fotografii superbe, făcute în Ocolul Silvic Runcu, ne aduc culorile incredibil de frumoase ale acestui anotimp.
Ministerul Transporturilor solicită Guvernului să aloce peste 35 de milioane de lei, din Fondul de intervenție, pentru lucrări de reparații la un drum care face legătura între județele Cluj și Alba.
CFR Cluj a remizat, duminică seară, scor 1-1, în deplasare, cu Viitorul Constanța, în Liga I de fotbal.
Pentru e greu să le descriem frumusețea, știm că peșterile trebuie văzute, nu „povestite”. La „REFRESH”, am aflat de la speologul Călin Vodă care sunt cele mai accesibile peșteri pentru clujeni.
Este un lucru obișnuit ca pisica dumneavoastră să se aventureze în grădină si să mănânce iarbă sau sa va atace plantele ornamentale din aparatment. Aflați de ce o fac și cum le putem ajuta.
Restricțiile impuse de pandemie i-a îndemnat pe mulți orășeni să se mute la țară. Printre ei se află și scriitorul Marius Chivu, care s-a „restras” în casa bunicilor.
La „REFRESH – Programul tău de weekend”, am îmbrățișat provocările toamnei și ne-am uitat spre oferta Transilvaniei în materie de vinuri. Suntem mândri de ce am descoperit.
Laboratorul de Radiologie de la Spitalul Clinic de Recuperare a fost reamenajat. Spitalul e singurul cu acest profil din Transilvania.