Înainte să vină Moș Nicolae, vin licuricii. Cel puțin asta se întâmplă la Cluj. În premieră națională. Iar pentru cei cu inima deschisă, fericitul eveniment poate fi un pașaport pentru o călătorie în copilărie, în lumea minunilor, a misterelor și a superputerii de a te minuna. Iulius Parc găzduiește începând de astăzi instalația Firefly Field, adică un câmp de licurici care vor fi într-o neîntreruptă mișcare și joacă.

Odată cu licuricii, pe Podul Elisabeta a ajuns și instalația de lumină ȘI MIE, o replică la MI-E DOR DE TINE instalată la Chicago. Despre cum a fost aceasta primită în mijlocul comunității de români de acolo și ce lecții americane și-a însușit Andi Daiszler, cel care a dus-o acolo, aflați în interviul de mai jos. Care începe însă cu povestea licuricilor: de unde vin, cum știu să se joace, precum și elemente de culise din captivantul spectacol pe care îl vor da pentru noi până în 5 decembrie.


