1 iunie prin ochii „actorilor” principali. Își doresc haine, kendame sau hoverboarduri

Întâi iunie aduce ca de fiecare dată zâmbete în plus pe fețele copiilor, dar și ale părinților, chiar și în pandemie. Relaxarea măsurilor de 1 iunie vine și cu măsuri cu impact direct asupra copiilor: spațiile de joacă interioare pot funcționa din nou, la o capacitate de 50%, iar unele din acestea au pregătit deja evenimente.

Am fost la o școală din Cluj-Napoca și i-am întrebat pe micuții care tocmai ieșeau de la ore ce își doresc de 1 iunie și ce înseamnă ziua aceasta pentru ei, chiar și în pandemie. Nu mică este emoția copiilor din primele clase de școală când le ceri, cu acordul părintelui desigur, să vorbească în fața unui reportofon. Și totuși unii ne-au vorbit despre haine, o kendama nouă, sau un hoverboard.â

„Pentru mine 1 iunie înseamnă fericire, distracție și pur și simplu suntem copii, trebuie să ne jucăm”, a rezumat Bogdan, un copil de 12 ani, mai puțin copleșit de emoții.

Nu lipsiți de surprindere sunt părinții când află abia din discuția copilului cu reporterul despre dorințele „ascunse” ale copilului: „Nu știam că voia de fapt haine”, sau „o să primească o înghețată, nicidecum un hoverboard (încă, n.red.)”, au fost două din reacțiile părinților amuzați de dorințele cvasi-spontane ale celor mici. De altfel pandemia îi face încă prudenți pe unii cu privire la planurile pentru 1 iunie și preferă un program spontan, mai aproape de casă, dar în primul rând împreună cu copiii.

Evenimente la Cluj de 1 iunie

În contextul măsurilor de relaxare, administratorii unor spații de joacă din Cluj-Napoca au pregătit pentru astăzi ateliere speciale dedicate celor mici, cum este cazul Zizi Land, unde copiii sunt așteptați (sau erau, fiind necesare programări prealabile, n.red.) „la 3 ore pline de distracție și culoare”.

Copiii și părinții din cartierul Borhanci sunt invitați, la rândul lor, la o întâlnire în aer liber cu medici și specialiști în educație, de la ora 17, în curtea parohiei Sfântul Iustin, din cartier. „Copiii se joacă, desenează, caută melci și mănâncă fructe. Și în timp ce ei se distrează, părinții stau relaxați pe iarbă și participă la câteva discuții interesante, cu invitații evenimentului”, este genericul întâlnirii, organizate de portalului ȘtiriMed.

Noile măsuri de relaxare au permis unei grădinițe private, Patricia, din cartierul Grigorescu, totodată și centru after-school și de activități extra-școlare, să organizeze de 1 iunie chiar o Zi a Porților Deschise. S-au făcut deja și planuri pentru vară, ne-a declarat managerul Ana Clark:

„Sunt părinți ai căror copii au fost înscriși la noi și care și-au dorit să vadă fizic interiorul locației în care copiii își petrec o parte a zilei, însă acest lucru a fost posibil doar prin poze sau printr-un tur virtual. Ziua Porților Deschise le oferă ocazia să viziteze sălile de grupă, să facă cunoștință cu mediul în care copiii se pregătesc pentru viață. Vara asta ne-am pregătit petrecem cât mai mult outdoor, ne-am pregătit din timp, am achiziționat și un teren pe care l-am dotat cu echipamente de exterior, vom pune accent pe activități de grădinărit, sportive și artistice”, ne-a declarat Ana Clark.

Ziua Porților Deschise la Teatrul de Păpuși, activități recreative în Făget

1 iunie aduce și alte evenimente dedicate copiilor, la Cluj-Napoca. Teatrul de Păpuși Puck organizează azi ziua porților deschise, cu spectacole și activități dedicate celor mici.

În pădurea Făget aproximativ 300 de elevi de la Liceul de Informatică vor participa, începând de mâine, 2 iunie, însă tot în contextul Zilei Copilului, la activități recreative și educative organizate sub egida Inspectoratului Școlar Județean în parteneriat cu Primăria clujeană.

Urmăriți materialul în format AUDIO, mai jos:

Ovidiu Cornea

Ne poți asculta și aici: