Medicul pneumolog Bogdan Mincu a vorbit la EBS Radio despre ce putem face ca să ne protejăm familia, în special pe cei vulnerabili, în momentul în care aflăm că avem Covid-19 și trebuie să ne izolăm la domiciliu.

Specialiștii ne avertizează încă de la debutul pandemiei de Covid-19 că trebuie să îi protejăm pe cei vulnerabili în fața infecției. Acestea sunt persoanele în vârstă, care poate au și alte boli, ca diabet sau boli cardiovasculare.
Dr. Bogdan Mincu ne spune ce putem face ca să ne protejăm familia și ce să nu facem în momentul în care suntem bolnavi.
„Persoanele vulnerabile trebuiesc protejate. Am avut exemplu de rude care au trecut prin boală locuind în casă cu o persoană de peste 90 de ani care nu a pățit nimic. Asta pentru ca au fost extrem de riguroși cu acele măsuri banale de care auzim în fiecare zi, adică spalat pe mâini, purtat mască și dezinfectat suprafețe”, spune dr. Bogdan Mincu.
Apoi, în special dacă știi că ești bolnav, nu mai merge cu masca sub nas, cu masca sub bărbie sau cu faptul că nu credem în Covid-19, a mai spus medicul.
Mai multe aflați din interviul pe care dr. Bognan Mincu i l-a acordat Ancăi Brășfălean în emisiunea Tête-à-tête.
Medicul a mai vorbit la emisiunea Tête-à-tête și despre testele pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2.


