AUDIO | Lansare online duminică seară: CORBU aduce „Cei Care Tac”

Proiectul Muzical CORBU lansează duminică, 13 decembrie, de la ora 20.00, pe pagina de Facebook CORBU, albumul „Cei Care Tac”. Sergiu Corbu Boldor, protagonistul proiectului, a vorbit la EBS Radio despre originea acestui album „de pandemie”.

 

CORBU lansează online albumul „Cei Care Tac”, inspirat din romanele „Haiganu” și „Omulețul din perete și alte povestiri fantastice”, scrise de Marian Coman.

Întregul album a fost compus în perioada de lockdown, a spus Sergiu Corbu Boldor la EBS Radio. „Ăsta a fost un efect pozitiv al poveștii – ne-a ținut în casă și am avut timp să facem treabă”.

Despre evenimentul de duminică, organizatorii spun că acesta „va avea o structură ternară, cu 3 audiții ale albumului „Cei Care Tac”, dialog cu invitații de onoare și 3 sesiuni de întrebări din partea publicului cu răspunsuri primite de la membrii proiectului CORBU și de la invitați”.

Invitații evenimentului vor fi Marian Coman (scriitor), Cristian China Birta (antreprenor și consultant social media la Kooperativa 2.0, blogger), Marius Pop (chitarist și producător la Rootz Music Studio), Vlad Braga (fotograf), Florin Chirilă (chitară bass). Gazdele evenimentului vor fi Sergiu Corbu Boldor și Luiza Matilda Mitu.

Piesa „Bivolița” a fost lansată pe 5 iunie, la EBS radio (90.4 FM). Piesa face și ea parte din albumul „Cei care tac”. Povestea piesei este inspirată din romanul „Haiganu. Tristețea zeilor”, roman în curs de apariție.

Despre album:

Basarab Nicolescu: „Frumusețea locurilor dintre Sǎlaj şi Maramureş a descǎtuşat imaginarul Luizei Mitu care, dupǎ publicarea a douǎ cǎrți, a conceput, în colaborare cu Sergiu Corbu Boldor, un fascinant album Cei care tac, care ne propulseazǎ în spațiul dintre tǎcere şi sunet, dintre umbrǎ şi luminǎ, dintre viațǎ şi moarte”.

Marian Coman: „Muzica, la fel ca literatura, are darul să te modifice. Și să te poarte într-o altă lume. Eu m-am întâlnit cu Corbu acolo unde lumea muzicii lui s-a ciocnit cu lumea poveștilor mele. Din ciocnirea asta s-a născut albumul de față”.

Conceptul albumului Cei Care Tac le aparține lui Sergiu Corbu Boldor și Luiza Matilda Mitu

Albumul are 7 piese: Dezleganie, Dincolo de stâncă, Tic tac, Bivolița, Se-ntâmplă rău, Colții unui Demon, Uită-te-n sus.

Ascultați aici interviu acordat de Sergiu Corbu Boldor lui Angel Rusu:

Ne poți asculta și aici: