Potrivit Prefecturii Cluj, autoritățile locale care au în administrare „spații destinate comerțului de produse agricole sau au autorizat asemenea activități private”, trebuie să prezinte duminică soluții pentru continuarea funcționării acestora cu respectarea reglementărilor actuale.

„În contextul noilor măsuri care au fost dispuse prin H.G. 935/2020 și care se aplică de luni, 09 noiembrie, la sediul Instituției Prefectului a avut loc o ședință de lucru la care au participat primarii municipiilor, orașului Huedin și comunelor din județ care au în administrare spații destinate comerțului de produse agricole sau au autorizat asemenea activități private, pentru a evalua situația concretă din fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT)”, transmite Prefectura Cluj.
Autoritățile locale urmează să comunice public soluțiile funcționale în cursul zilei de duminică, potrivit Prefecturii, iar variantele de lucru avute în vedere pot fi:
- unde sunt piețe închise și se pot rabata pereții, se vor organiza astfel încât să fie deschise;
- unde este posibil se vor muta mesele alocate producătorilor agricoli în spațiile din proximitatea piețelor;
- se vor organiza piețe agroalimentare volante, în aer liber, pe alte amplasamente;
Indiferent de varianta de lucru aleasă, precizează Prefectura, aceasta va fi monitorizată zilnic de instituțiile statului cu responsabilități în domeniu, astfel încât riscul de îmbolnăvire a cetățenilor să fie cât mai redus. De asemenea, „toate variantele de lucru viabile și legale pentru piețele agroalimentare din județ, vor fi aplicate astfel încât să fie în sprijinul producătorilor agricoli autohtoni”.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, care a participat la discuție, a insistat că soluțiile pentru continuarea comerțului agro-alimentar trebuie aplicate fără expunerea la riscul de contaminare cu virusul SARS-CoV-2.


