CLUJ | Masca de protecție, obligatorie pe o rază de 100 de metri în jurul școlilor. Amenzile ajung la 2.500 de lei

Noi restricții vor fi aplicate în județul Cluj, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de Covid-19 din ultima perioadă.

De ieri și până astăzi în județ au fost înregistrate 83 de cazuri noi. Astfel, masca de protecție devine obligatorie și în aer liber, în apropierea școlilor, pe o rază de 100 de metri, au decis autoritățile clujene, expecție făcând copiii cu vârsta de până la 5 ani.

Amenzile pentru cei ce nu respectă reglementarea sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

În același timp, două școli din municipiile Dej și Gherla au trecut în scenariul roșu, orele urmând să aibă loc exclusiv online.

„Am considerat, din analizele pe care le avem, că zonele din proximitatea unităților de învățământ preuniversitar constituie chiar anumite focare în anumite situații pentru că, știți foarte bine că părinții, aparținătorii, bunicii, se îngrămădesc în acea zonă pentru a-și vedea copiii cum se duc în clase și, la fel, când îi așteaptă. Prin această hotărâre îi obligăm pe toți să poarte mască”, a declarat astăzi prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean.

În Dej și Gherla se închid restaurantele și cafenelele

În Dej și Gherla restaurantele și cafenelele se închid începând de mâine, întrucât în cele două orașe rata de incidență depățește 1,5 de îmbolnăviri la mia de locuitori. În prezent, în Cluj-Napoca, rata este de 1,33 la mia de locuitori.

În spitalele clujene erau internați luni 376 de pacienți infectați cu noul coronavirus, cei mai mulți de până acum. Locurile de la Terapie Intensivă sunt tot mai puține, drept urmare autoritățile pregătesc înființarea unei noi secții care să poată primi cazurile grave.

 

Ovidiu Cornea

 

Ne poți asculta și aici: