Documentaţia de aprobare a vaccinului anti-Covid dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech a fost accesată ilegal într-un atac cibernetic ce a vizat Agenţia Europeană a Medicamentelor.

Reprezentanții producătorului german au anunțat că nu au fost afectate sisteme ale celor două firme, însă în acest moment nu se știe dacă au fost accesate date ale participanților la studiul clinic.
Agenția Europeană a Medicamentelor a dat asigurări celor două companii că atacul cibernetic nu va avea niciun impact asupra calendarului evaluării vaccinului, proces care se află în derulare.
Între timp, Canada a aprobat produsul Pfizer-BioNTech, despre care autoritățile susțin că este „sigur, eficient și de bună calitate”. Anunțul vine la doar o săptămână după ce Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a aprobat vaccinul și l-a testat deja pe o femeie în vârstă de 90 de ani.


