În douăzeci de minute a reușit să-și facă bagajul și să urce în mașină cu fiica și cu cățelul. Ce-i drept, bagajul a însemnat două tricouri, două periuțe de dinți, niște bani și pașapoartele. Voia să ajungă la sora ei în Turcia. Ajunsă în România, n-a mai fost atât de sigură. S-a gândit că Turcia este o bună destinație de vacanță, dar nu un loc în care să iei viața de la început. Cum nu putea să se hotărască dacă să fie Turcia sau un loc undeva în Europa, a hotărât că va da cu banul. N-a apucat s-o facă, pentru că din neatenție a zgâriat mașina cuiva. Bărbatul a spus că nu e nicio problemă. Apoi, văzând numărul de Ucraina, a întrebat-o dacă are unde să stea, pentru că el împreună cu niște prieteni oferă cazare pentru refugiații ucraineni.
Așa a ajuns să stea la Cluj Olena, cu fiica sa, Iaroslava, și cățelușa Luna. Și spune că nici în limba ei maternă nu ar avea cuvinte să spună ce simte văzând atâta bunătate.
Ca orice refugiat ucrainean, crede că viața se schimbă prea rapid ca să îți faci planuri adevărate, dar intenționează totuși să ajute cum poate și ea. Este psiholog specializat în traumă și măcar câteva ore pe zi crede că și-ar putea ajuta concetățenii.
Și, bineînțeles, speră ca odată să sărbătorească Ziua Femeii undeva în oraș, acasă, în pace. Despre toate acestea i-a povestit Ancăi Brășfălean.
