România a ajuns să prelucreze 40.000 de teste pentru depistarea Covid-19 pe zi, de la mai puțin de 100 în martie

La debutul pandemiei în țara noastră, capacitatea de testare pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 era de sub 100 de mostre prelucrate. Astăzi se fac 40.000 de teste pe zi.

Potrivit reprezentanților Grupului de Comunicare Strategică, în luna octombrie a fost atinsă capacitatea de prelucrare a peste 40.000 de teste pe zi.

În prezent sunt efectuate mai multe teste într-o singură zi decât în întreaga lună martie, la debutul pandemiei, când au fost prelucrate 24.654 de teste.

Capacitatea de testare a fost crescută rapid, de la 24.654 de probe prelucrate în martie, la 150.720 în luna aprilie. Acesata a continuat să crească, iar acum se pot prelucra peste 800.000 de teste lunar.

În luna care tocmai s-a încheiat, au fost făcute 823.057 de teste, iar în septembrie 616.745 de teste.

Și la Cluj capacitatea de testare a crescut continuu, astfel că acum se pot prelucra aproape 3.000 de teste pe zi. La 1 noiembrie, numărul de teste pentru depistarea Covid-19 efectuate de la debutul pandemiei ajunsese la Cluj la 227.352.

Testele se fac gratuit, conform definiției de caz, sau la cerere, contra-cost, în sistemul medical public și privat.

 

Ne poți asculta și aici: