Traseul liniei de transport public M 26, care leagă centrul Clujului de cea mai mare comună din România, Floreşti, suferă a cincea modificare în decurs de două luni. De această dată ar putea fi şi cea definitivă, după încercări care le-au dat bătăi de cap în primul rând călătorilor dar și șoferilor de pe mijloacele de transport public.

De luni 11 octombrie, linia de transport public metropolitan M 26 Cetatea Fetei – Opera Maghiară își va prelungi traseul în zona centrală, pe o rută care a mai fost testată timp de … patru zile în vară.
Astfel, de la capătul tradițional al liniei din Cluj-Napoca, Opera Maghiară, autobuzul va ajunge în Piața Mihai Viteazu, cu stație la „Căprioara”, va înconjura cinematograful Florin Piersic pe strada I.P. Voitești, după care va reveni pe latura nordică a pieței, cu oprire la stația Pod Traian, urmând să vireze la stânga pe strada Regele Ferdinand. De aici autobuzul va vira dreapta pe traseul Piața Unirii – strada Memorandumului – Calea Moților – Calea Mănăștur, de unde își va continua vechiul parcurs până în cartierul Cetatea Fetei din Florești.
Noutatea este că autobuzul revine pe Splaiul Independenței pe sensul înspre centru dar și în “buricul târgului”, mai exact pe străzile Regele Ferdinand-Memorandumului – Moților. Asta după ce în ultimele 2 săptămâni ruta fusese deviată dinspre Florești pe varianta „istorică”, aleea Stadionului – strada Cardinal Iuliu Hossu, și revenire prin fața Operei Maghiare spre direcția Florești.

În schimb stația a fost mutată de pe Cardinal Iuliu Hossu în fața Operei, unde oamenii intră în autobuze traversând pista de biciclete. Odată cu noul traseu, stația va fi amplasată iarăși în fața Parcului Central, cum s-a întâmplat din 2 august până la mijlocul lunii septembrie.
Ascultaţi discuţia purtată pe această temă la EBS Radio de Ovidiu Cornea cu Ioana Botezan. Puteți afla cum resimt călătorii această nouă schimbare și cât de derutante au fost modificările succesive de traseu, dar și cum argumentează decizia directorul Companiei de Transport Public, Liviu Neag și cum o analizează specialistul în mobilitate urbană Tudor Măcicășan.
Vocea călătorilor și a… șoferilor
În rândul călătorilor, părerile sunt împărțite legat de introducerea M 26 pe strada Memorandumului, cei mai mulți o văd utilă, în timp ce alții sunt de părere că era suficientă devierea prin Mihai Viteazu. Interlocutorii cu care am discutat împărtășesc la unison deruta legată de modificarea de mai multe ori a traseului, dar și a stațiilor.
Am discutat și cu unii șoferi de autobuz, care sunt în primul rând mulțumiți că nu vor mai fi puși în situația de a realiza un viraj imposibil, de pe Barițiu pe Ferdinand. Ei ne-au spus că în special la orele de vârf autobuzele liniei sunt foarte folosite – Liviu Neag a explicat că în palierele orare de vârf ies pe traseu până la 8 autobuze – dar se așteaptă odată cu prelungirea traseului și la modificări de orar.
Liviu Neag: Este varianta preferată de majoritatea
Prelungirea traseului prin piața Mihai Viteazu și pe strada Memorandumului le aduce călătorilor mai multe opțiuni de legătură cu alte linii, dar și de acces direct în zona centrală. Realitatea este că au fost necesare însă 2 luni să se ajungă la această variantă:
„S-a făcut o analiză, inclusiv în Comisia de Circulație, a fost o discuție și cu Primăria, s-a stat de vorbă și cu oamenii, majoritatea subscriu pentru această zonă pe care am anunțat-o. Am analizat vreo 3 variante, finalul cam ăsta este, după toate analizele aceasta ar fi varianta preferată și ca siguranță a circulației și din punctul de vedere al beneficiarilor dar și al celor care lucrează pe aceste mijloace de transport public”, ne-a declarant directorul CTP Cluj-Napoca, Liviu Neag.
Specialist: Ar fi bine ca modificările să fie cât mai puține
Este de bun augur aducerea liniei M 26 în centru, chiar dacă se putea opta pentru o continuare a traseului din Piața Mihai Viteazu spre Sora, pe strada Juliot Curie, unde M 26 s-ar fi intersectat cu câteva linii suplimentare decât cele care ajung pe „Memo”, a explicat specialistul în mobilitate Tudor Măcicășan:
„Forma propusă nu mai implică virajul acela strâns de pe Barițiu pe Ferdinand, ci mai degrabă un tur al Pieței Mihai Viteazu. Se ratează oportunitatea bifării stației Sora, dar în schimb aduce M 26 într-o zonă unde are legătură cu multe mijloace de transport, interschimbul se poate realiza foarte facil. E foarte bine că se revine la traseul pe care a mai circulat M 26 vreo 4 zile, acum o lună după ce a fost scurtat fără o justificare temeinică. Este important de înțeles că percepția unor linii de transport public are o inerție mare, nu poți să modifici lunar un traseu și să te aștepți ca publicul să aprecizeze. Modificările ar trebui anunțate temeinic și cât mai din timp și ar trebui să fie cât mai rare și într-un sens de optimizare”, a spus Tudor Măcicășan.
Stație vizavi de Central?
Specialistul este în continuare de părere că devierea M 26 pe strada Ferdinand este un argument în plus pentru înființarea unei stații aici, vizavi de cea din fața magazinului Central și care să deservească și linii urbane precum 1 și 9. Conducerea CTP este deocamdată reticentă la această variantă, întrucât nu ar exista o trecere de pietoni chiar acolo și autobuzul ar staționa pe banda dedicată, pe unde de altfel circulă și bicicletele.
„Au fost reticenți și la stația din față de la Central, pentru care am militat și s-a dovedit de fapt foarte utilă. La fel se poate dovedi și această stație, vizavi. Autobuzele vor opri pe rând, ca în orice stație, iar treceri de pietoni sunt patru pe stradă”, a argumentat Tudor Măcicășan.
Povestea, pe scurt
Devierea traseului înspre centru pe Splaiul Indepnendenței a fost inițiată în 2 august, odată cu inaugurarea culoarului dedicat transportului public de pe această stradă. Totodată traseul a fost prelungit în premieră atunci pe Barițiu – Ferdinand – Memorandumului însă s-a izbit de o problemă tehnică ignorată inexplicabil. Șoferii autobuzelor s-au aflat în imposibilitatea de a face virajul la dreapta de pe banda dedicată creată pe Barițiu pe strada Ferdinand, situație despre care Ebs Radio a relatat la momentul respectiv. Deși autoritățile au promis remedierea situației, aceasta a perpetuat până în apropierea festivalului Untold, când a fost deviată prin Grigorescu, la fel ca în cazul altor linii.
După festival s-a încercat folosirea traseului la care, iată, se revine de luni, cu turul pieței Mihai Viteazu și viraj la stânga pe Ferdinand, mult mai ușor de executat decât cel de pe Barițiu.
Traseul complet al liniei M 26
De luni, 11 octombrie, linia M 26 va circula pe următorul traseu:
Floresti B-dul Cetatea Fetei (statia Floresti Cetate), strada Eroilor (statile Stejarului, Eroilor si Profi Est), strada Avram Iancu ( statii: Primaria Floresti Sud, Complex Floresti, Poligonului Est, Oncos Sud, Auto Transilvania, Metro Sud, VIVO), Calea Floresti ( statiile Ciobanului si Piata Flora), strada Plopilor ( statia Plopăior Sud ), Splaiul Independentei ( statia Cluj Arena), strada Emil Isac ( statia Parc Central), strada Baritiu, Piata Mihai Viteazul (statia P-ta Mihai Viteazul Sud) -> strada I. P. Voitesti –> latura nordica a P-tei Mihai Viteazul (statia Pod Traian), urmand ca mai apoi sa-si continue traseul pe str. Regele Ferdinand, Str. Memorandumului ( statia Memorandumului Nord), Calea Motilor ( statia Spitalul de Copii, statia Fabrica de Bere), Calea Manastur ( statia Gradini Manastur), Calea Floresti ( statiile: Taberei, Calea Floresti, Nodul N Nord), str. Avram Iancu ( statiile: Metro Nord, Oncos Nord, Somesului, Iuliu Hossu, Primaria Floresti Nord), str. Eroilor ( statia Profi Vest, statia Eroilor Vest), strada Cetatea Fetei ( statia Teilor), Floresti Cetate.
Ovidiu Cornea


