Colegul nostru Ovidiu Cornea a obținut patru premii, dintre care două premii întâi la Gala Premiilor APPC. Secțiunile la care Ovidiu a performat au fost IT/Inovare (Premiul I), Educație (Premiul I), Mediu (Premiul II), Jurnalism Comunitar (Premiul III).
Gala Premiilor Presei Clujene, editia a 6-a, organizata de APPC, a avut loc ieri seară. Juriul format din Ramona Ursu (jurnalist), Ana Poenariu (jurnalist de investigatii la RISE PROJECT) și Razvan Lutac (jurnalist de investigatii la Libertatea).

Iată toate premiile decernate aseară. Felicitări tuturor jurnaliștilor premiați!
Secțiunea „Stirea anului”
Locul al III-lea
Răzvan Robu – Gazeta de Cluj
Magistrații clujeni care judecă dosarele de corupție specializați în biroul șefului
Locul al II-lea
Alex Prunean, Observator News
Istorie distrusă bucată cu bucată. Castelele nobilimii transilvănene, bijuterii arhitecturale, se prăbuşesc unul după altul. „În țara asta trăim, asta primim”
Locul I
Horea Șoica, Știri de Cluj
În pandemie, directorul PNL -ist al Sălii Polivalente Cluj ”sparge” banii PUBLICI, pe haine de lux, la cel mai scump magazin din Cluj
Premiile sectiunii Politic/Administrație
Locul al III-lea, Luminița Silea, Actual de Cluj
Cum se asigură calitatea vieții din Cluj propovăduită de primarul Emil Boc. Cine sunt „băieții deștepți” care controlează panorama imobiliară a Clujului
Locul al II-lea, Ruxandra Hurezean, Revista Sinteza
Moartea ideologiilor. Cum a ajuns un sat săsesc să voteze un primar AUR
Locul I, Valentin Șchiopu, PressOne
Revolta unei inspectoare de la Apele Române, detașată la 500 de kilometri de casă: „Nu accept să fiu condusă de politruci și de proștii clasei”
Premiile pentru IT/Inovare
Locul al III-lea, Ștefan Chețan, RFI
Cum se bucură, dar și ce așteaptă românii de la digitalizare
Locul al II-lea, Răzvan Robu, Gazeta de Cluj
Unicornul UiPath își rupe cornul pentru un milion de euro într-un proces de proprietate intelectuală
Locul I, Ovidiu Cornea, EBS Radio
Jurnalism comunitar
Locul al III-lea, Ovidiu Cornea, EBS Radio
Locul al II-lea, Mariuta Pop, Digi 24
Povestea fotografului roman fara maini crescut la Casa de Copii si care a cunoscut succesul peste hotare
Locul I, Marius Mureșan, Cluj 24
Galațiul mutat la Florești. Cine sunt frații de la Toflea, o comunitate cu ”sevă evreiască”
Premiile pentru Sănătate
Locul al III-lea, Ancuța Ciolan (Stăvar), Știrimed.ro
Când plasma poate face diferența între viață și moarte, în cazul pacienților COVID, la Cluj nu există un aparat pentru recoltarea plasmei, deși se dau gratuit. Pentru că nimeni nu a cerut!
Locul al II-lea, Mariuta Pop, Digi24
Povestea impresionanta a medicului care si-a tratat pacientii din scaunul cu rotile cu oxigenul era legat de carucior, asa am lucrat
Locul I, Valentin Șchiopu, PressOne
Valul patru s-a format la o înmormântare în „regatul agatârșilor”. „Toți care s-or pupat cu rudele venite de la București or luat virusu”
Premiului special pentru jurnalism cultural
Răzvan Robu, Gazeta de Cluj
Pe scenă, șeful Centrului de Interes, pictorul Florin Ștefan, jonglează cu asociațiile și obține finanțări. În culise, artiștii clujeni își dau la gioale și le sunt atelierele sechestrate
Jurnalism pe teme de educație
Locul al III-lea, Patrice Podină, Transilvania Reporter
Reacții ale studenților de la UBB după ultimele decizii ale Senatului: „Nu se raportează la dorințele tuturor, ci la motivații proprii”
Locul al II-lea, Ștefan Chețan, Betanova
De ce unii studenţi nu vor să vină fizic la facultate, iar alții așteaptă cu nerăbdare întoarcerea în Cluj-Napoca
Locul I, Ovidiu Cornea, EBS Radio
Premiul special pentru jurnalism narativ/storytelling
Valentin Șchiopu, PressOne
Domnu’ șchiop de la 36
Premiile pentru jurnalism de Mediu
Locul al III-lea, Mihai Șoica, Foaia Transilvană
322.560 de tone de ape din canalizarea Clujului au ajuns în Someș. Neepurate. ABA Cluj se chinuie să mușamalizeze poluarea gigant.
Locul al II-lea, Ovidiu Cornea, EBS Radio
Locul I, Răzvan Robu, Gazeta de Cluj
Tun de milioane de euro cu deșeurile toxice de la Turda
Premiul special pentru jurnalism sportiv
Valentin Șchiopu, PressOne
Joan, fata care alerga pe ascuns. Povestea atletei din Kenya care a dobândit cetățenia română


