VIDEO | REFRESH – Christmas Preview, la EBS Radio

Prima zăpadă din iarna aceasta ne-a adus o ediție specială a emisiunii „REFRESH – Programul tău de weekend” cu Ioana Botezan – „Christmas Preview”.

Am ascultat cântece de Crăciun, Moșul a trimis un mesaj pentru toți copiii care ascultă EBS Radio și am îmbrăcat pentru prima data puloverele de Crăciun.

Umblă vorba că anul acesta Kevin McCallister nu o să mai rămână „Singur acasă” de Crăciun…

Noi, ca să fim siguri că nu rămânem fără Moș, am făcut casting.

Prima probă pentru rolul „Moșului” un pic altfel, cu o voce de clopoțel care alină spiridușii, a dat-o Adrian Cucu actor la Teatrul Național din Cluj.

O fi Crăciunul 2020 altfel, dar totuși avem un brad de 15 metri împodobit în Piața Unirii și cu pași repezi orașul se îmbracă în luminițe multicolore.

Deci cea de-a doua probă pentru rolul lui „Moș Crăciun”, un moș mai cald și mai bun decât o cană cu ciocolată fierbinte, a dat-o Dan Chiorean – actor la Teatrul Național din Cluj.

 

 

Și anul acesta bradul din Piața Unirii a fost donat de către un clujean cu inimă bună. Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, ne spune cum se face că bradul din curtea unui clujean a ajuns în piață. Iar dacă doriți să donați un brad pentru Crăciunul 2021, lista este deschisă.

 

Sărbătorile de iarnă 2020 vor fi un pic diferite în acest an. Iar Târgul de Crăciun de la Cluj nu va mai avea loc, din cauza pandemiei.

Dar ca să ne mai îmbuneze puțin, organizatorului Târgului de Crăciun de la Cluj-Napoca, Mihai Oprean, a transmis un mesaj, cu câteva cuvinte și din partea spiridușilor care au lucrat an de an la bucuria din sufletele noastre.

„Familionu, Familionu, rămâi cu sănătate,
Anu` ăsta-i fără joacă. În 2021, poate.”

Ascultați tot mesajul aici:

 

Follow me on Facebook și Instagram: Ioana Botezan

Ascultați emisiunea „REFRESH – Programul tău de weekend” cu Ioana Botezan la EBS Radio, ON AIR pe 90,4 FM în Cluj-Napoca și 94,8 FM în Dej, ON-LINE pe: EBS Radio Live, în fiecare sâmbătă și duminică, de la 11:00 la 14:00.

 

Ne poți asculta și aici: