AUDIO | Aerlive Cluj – Spune-mi ce aer respiri, ca să-ți spun ce viitor ai

O campanie de strângere de fonduri, în vederea monitorizării calității aerului, a fost lansată recent la Cluj-Napoca de Observatorul Român de Sănătate.

Ștefan Voinea, reprezentantul acestei organizații, a vorbit la EBS Radio despre campania de strângere de fonduri care se va finaliza cu montarea unei rețele de senzori în oraș. Ținta este strângerea sumei de 19.000 de euro, iar clujenii au început deja să doneze.

„Când vom ajunge la jumătatea țintei de fundraising, atunci vom instala 10 senzori în loc de 20. Punctele sunt cele mai reprezentative pentru Cluj. E foarte important de înțeles că noi încercăm să facem asta pentru părinți, care trebuie să știe ce respiră copiii lor, pentru bicicliști, pentru pietoni, care trebuie să știe cât de curat e aerul pe care îl respiră, pentru că noi credem că Clujul e un oraș pentru oameni și nu pentru mașini și trebuie să ne gândim foarte clar la asta când construim viitorul orașului”, a spus la EBS Radio Ștefan Voinea (foto).

Mai multe despre acestă campanie aflați din intervul pe care Ștefan Voinea i l-a acordat lui Tiberiu Crișan la emisiunea WakeUp Cluj.

 

Foto: Marius Mariș

 

Ne poți asculta și aici: